Profesor Coordonator, Dan Starcu
Fondat cu peste 50 de ani în urmă, în perioada aselenizării primului om pe luna, acest cerc tehnico-aplicativ din cadrul Palatului Copiilor Galați a avut un rol primordial în promovarea calorilor științifice și în atragerea mai multor generații spre un domeniu care necesită abilități de excepție și conduce la atragerea tinerilor spre înălțimi profesionale rar întâlnite, deschizându-le drumul către ramuri industriale de vârf precum aviația, cosmonautica, automobilismul, robotoca, mecanica fină, echipamentul militar defensiv etc.
De-a lungul anilor, aeromodeliștii gălățeni din cele două municipii ale județului au cucerit numeroase premii în această ramură tehnică și sportivă în același timp, multe trofee regionale și naționale ajung în posesia lor, în ciuda marilor dificultăți financiare, materiale și de altă natură cu care s-au confruntat. Numeroși urmași ai unor maeștri ca Munteanu Daniel, Balaban Dumitru, Lungu Tudorel etc. Au urcat pe podiumul a numeroase competiții, cucerind laurii vicoriei în probe de zbor liber, aeromodel captiv sau telecomandat.
Atrăgând peste 100 de elevi din școlile județului nostru, cercul de aeromodele reușește să mențină viu interesul pentru această ramură de vârf a tehnicii și științei românești și mondiale, deși are de luptat în prezent cu concepția adânc înrădăcinată în mentalul concetățenilor noștri că numai ramurile artistice, sportive , lingvistice și de informatică reprezintă viitorul copiilor de azi, reușind ca prin spectaculozitatea probelor și demonstrațiilor aeriene să mențină viu interesul pentru tehnică în general și pentru cea de vârf, în general. În acest sens de ajutor sunt și aplicațiile cercului de aeromodele de pe pagina de facebook și youtube, parteneriatele încheiate cu școlile și concursurile organizate prin intermediul Palatului Copiilor
Comentarii
Trimiteți un comentariu